algoritm:”mă întreb: ce este gândul? Acest gând personal și unic prinde viață din activitatea neuronală – prin descărcări electrice, potențiale de acțiune și tensiuni electrice ce generează semnale neuronale. Gândul la apă activează amintiri, iar cel la misterele Cosmosului, cu ecuațiile magnetismului, declanșează alte conexiuni neuronale. Totuși, organizarea neuronală îmi limitează gândirea, transformându-mă în beneficiar și prizonier al propriei rețele – o adevărată “cutie a Pandorei”. Inteligența artificială ar putea, poate, să reconfigureze aceste conexiuni și să deschidă noi perspective asupra realității și existenței.”
#stiinta #fizica #science #tehnologie #technology #cristianpresura algoritm:”Spațiu-timpul este scena Universului, cu patru dimensiuni și o curbură integrată prin teoria relativității, unde spațiul și timpul sunt unificate. Mișcarea corpurilor libere și traiectoriile razelor de lumină sunt determinate de metrica spațiu-timpului, care descrie curbura acestuia, și nu de forțe clasice, precum în teoria lui Newton.
Principiul echivalenței afirmă că mișcarea unui corp liber într-un câmp gravitațional nu depinde de masa sau compoziția sa, ci doar de spațiul vid din imediata sa proximitate. Generalizarea liniilor drepte din spațiul euclidian într-un spațiu curb este dată de geodezice, traiectorii care minimizează sau maximizează distanța. Obiectele libere se mișcă pe geodezice temporale, iar lumina pe geodezice nule.
Această abordare explică sincronizarea mișcării corpurilor adiacente și descrie cum obiectele se deplasează pe linia de univers determinată de spațiu-timpul curb. De exemplu, Stația Spațială Internațională “cade liber” în jurul Pământului, urmând o geodezică.
Geodezicele sunt definite prin ecuații complexe ce implică simbolurile Christoffel, derivate din metrica spațiu-timpului. Mișcarea liberă în câmp gravitațional este o cădere pe aceste geodezice. În spațiu-timpul Minkowskian, traiectoriile liniilor universului sunt rectilinii și uniforme. Dilatarea timpului în câmp gravitațional influențează măsurătorile, cum ar fi timpul propriu al unui ceas.
Această viziune modernă asupra mișcării exclude interacțiunile clasice între corpuri și reinterpretează Universul ca un spațiu-timp curbat în care corpurile și lumina urmează geodezicele generate de condițiile inițiale. Astfel, fiecare obiect “alege” traiectoria care maximizează timpul propriu, conform legilor relativității generale.”
