#2i 📘 Ce este eugenismul? Ep.21 Invitat: Marius Turda
întâlnirea are loc la ora 21.00 (ora României).
Istoria eugeniei în Romania este puțin cunoscută. Până în 1918, atât maghiarii cât și sașii din Transilvania au avut o intensă activitate eugenică, atât la nivel local cât și internațional. În Regatul României, dezbateri despre importanța eugeniei apar după 1900. O mișcare eugenică românească propriu-zisa se dezvoltă însă abia după 1919. Avem o așa-zisă „școală” de la Cluj, condusă de Iuliu Moldovan și o așa-zisă „școală de la București” condusă de Gh. Marinescu. Programele eugenice propuse de aceste „școli” au coexistat și mulți dintre eugeniștii care au colaborat cu Moldovan au fost participanți și în alte proiecte culturale și științifice, cum au fost cele coordonate de D. Gusti, de exemplu. Printre cei mai importanți eugeniști români se numără Iuliu Moldovan, cel care în 1926 a publicat Biopolitica. El a fost cel care a introdus noțiunea de biopolitică în discursul public românesc. Tot el a fondat cel mai longevivă revistă de biopolitică și eugenie din România, Buletin Eugenic și Biopolitic, care a apărut la Cluj și la Sibiu. Un alt eugenist de marca este Gheorghe Marinescu, cel care în 1935 a fondat Societatea Regală Română de Eugenie și Studiul Eredității și a reprezentat România la Federația Internațională a Societăților Latine de Eugenie. Amintim și pe Gheorghe Banu, celui căruia i-a fost încredințată catedra de igienă socială în București la începutul anilor 1940; Sabin Manuilă, directorul Institutului Central de Statistică, promotor al relației dintre demografie și eugenie, sau doctorul C. Androescu, printre primii care au cerut introducerea sterilizării în Romania, încă din 1914.
Combinația eugeniei cu naționalismul este una din trăsăturile specifice mișcării eugenice din România. Dacă ideile eugenice și biopolitice au oferit cadrul necesar pentru biologizarea apartenenței naționale, așa cum s-a întâmplat în anii ’20, fanteziile biopolitice bazate pe rasă s-au dovedit a fi o sursă de inspirație pentru toți aceia care doreau în anii ’40 transformarea etnică a României într-un stat național omogen. Menținerea potențialului rasial al națiunii a devenit atunci un obiectiv de primă importanță, și oricine punea în pericol acest potențial era stigmatizat ca inamic al statului. Această formă radicală de biopolitică a fost exprimată prin schimburi de populație, deportări de evrei și romi în Transnistria și Holocaust.
Mișcarea eugenică a luat sfârșit în Romania, în mod oficial, între 1947 și 1950, însă multe din ideile eugenice au continuat să își facă simțit impactul în politicile legate de sănătatea națiunii, dezbaterile despre criteriile valorice ale grupurilor sociale, biomedicalizarea fertilității excesive a unor grupuri și în programe educaționale.
___________________________
Marius Turda este Profesor la Oxford Brookes University și Director al Centrului de Studii de Studii Umaniste și Medicale al aceleiași universități. Director fondator al Institutului Cantemir de la Universitatea Oxford (2012-2013). Printre cărțile lui recente se numără Theology and Modernity (2019); Religion, Evolution and Heredity (2018); Historicizing Race (2018, ed. română 2019); The History of Eugenics in East-Central Europe, 1900-1945: Sources and Commentaries (2015; 2017); Latin Eugenics in Comparative Perspective (2014; 2016); Eugenics and Nation in Early 20th Century Hungary (2014; ed. română 2020); Modernism and Eugenics (2010, ed. română 2014). Este și curatorul a două expoziții (2018-2020) despre antropologie, biopolitică și eugenism în România și a fost unul dintre specialiștii care au contribuit la recentul documentar BBC intitulat „Eugenics: Science’s Greatest Scandal” (2019). Este editorul general al colecției A Cultural History of Race, în 6 volume, publicata de Bloomsbury in 2021.
